Home » Știință » Cercetătorii au reuşit să obţină, în premieră, lumină inversată

Cercetătorii au reuşit să obţină, în premieră, lumină inversată

Cercetătorii au reuşit să obţină, în premieră, lumină inversată
Publicat: 02.03.2018
Cercetătorii din cadrul CIC nanoGUNE, Spania, au dezvoltat o metasuprafaţă hiperbolică în care lumina se propagă într-o formă complet nouă. Reuşita ştiinţifică îi ajută pe specialişti să controleze şi să monitorizeze mult mai precis lumina.

Undele optice ce se propagă dintr-o sursă au în general o formă convexă, circulară. ”Precum undele de pe suprafaţa apei care apar atunci când arunci o piatră,” a declarat Peinin Li din cadrul nanoGUNE şi principalul autor al studiului. 

Principalul motiv pentru propagarea circulară este reprezentat de faptul că mediul prin care călătoreşte lumina este în mod normal omogen şi izotropic, notează Phys.  Anterior, specialiştii au prezis la nivel teoretic că anumite suprafeţe structurale pot inversa propagarea lungimilor de unde. ”Pe aceste suprafeţe, denumite metasuprafeţe hiperbolice, undele emise dintr-un anumit punct se propagă doar în anumite direcţii într-o formă concavă,” a explicat Javier Alfaro, coautor al studiului. 

Aceste unde neobişnuite sunt denumite  suprafeţe hiperbolice polaritonice, iar prin intermediul lor dispozitivele optice ar putea fi miniaturizate pentru a procesa mult mai eficient semnalele. Însă, metasuprafeţele hiperbolice sunt dificil de fabricat, deoarece este necesară o structurare precisă a nanometrilor. Specialiştii au reuşit să stăpânească această tehnică prin intermediul litografiei şi a utilizării nitritului de bord.  Pentru a observa modul în care undele se propagă de-a lungul unei metasuprafeţe, cercetătorii au utilizat o tehnică de nanoimagistică cu infraroşu. Iniţial, au amplasat un nanorod din aur pe metasuprafaţă ”Acesta joacă rolul pietrei aruncate în apă,” spune Peining Li. Nanorodul concentrează lumina infraroşie într-un singur punct prin care apoi se propagă undele de-a lungul metasuprafeţei. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski